Casa bunicilor

Drumul atât de bine cunoscut al copilăriei

Dealurile triste cu spinări arcuite uşor

Cu biserica atât de veselă de Sântă Mărie

şi atât de uitată în rest, casa cu prispa

îmbătranită şi cu perdelele albe şi firave

din ferestrele uitate şi ele, mă întâmpină acum

cu acelaşi aspect ca pe vremuri dar

fumul dulceag de altădată nu mai iese

din coşurile adormite şi ele în uitare,

şi nu mă mai intampina ca altădată surâsul

acoperit de albul bătrăneţii al bunicilor.

Au adormit şi ei in curtea bisericii

la lumina lumânărilor aprinse cu lacrimi,

de cei odată dragi, care se mai perindă

din când în când prin ţintirimul amintirilor

si numai salcia veche şi ea îi mai apără

de arşiţa zilelor de vară şi de frigul iernii

care pare sa aştearnă covorul uitării

Peste tot. Peste chipul drag al bunicilor

peste biserica cocârjata, peste dealurile

cu spinări arcuite uşor, peste lunca Cernei

peste oamenii adormiţi şi ei in legende

Peste copilăria uitată şi ea şi adormită

undeva, în amintire.

Semnat: Accent Ars Mundi

Advertisements

1 Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s